La Atena a avut loc deschiderea oficiala a Asociatiei Interculturale Romano-Elene DACIA si a Scolii de Limba Romana

” Διαπολιτιστικός Ρουμανο-Ελληνικος Σύλλογος “DACIA”
August 5, 2016
ANUNT: Inscrieri la Scoala de Limba Romana DACIA din Grecia
September 20, 2016

Sambătă, 17/09/2016, începând cu ora 12.00, a avut loc deschiderea oficială a Asociației Interculturale Româno-Elene DACIA și totodată deschiderea Școlii de Limba Română care functionează în cadrul acesteia.  La eveniment au participat peste 150 de persoane, elevi, români și greci, membri  și simpatizanți ai Asociației, precum și invitați speciali din Grecia și România.

Evenimentul a început prin tăierea panglicii de către doamna  Daniela Iuliana Popescu, președintele Asociației, alături de doamna Consul Doina Tapirdea, reprezentant al  Ambasadei României la Atena, și  de doamna Zvetlana Preoteasa, reprezentantul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni.

A urmat slujba religioasă oficiată de preotul român Sorin Zahiu.

După prezentarea oficială a Asociației, a  Consiliului de conducere și a echipei de profesori  care își va desfăsura activitatea în cadrul școlii, de catre doamna Daniela Popescu, au luat cuvântul d-na Consul Doina Tapirdea și d-na Zvetlana Preoteasa.

Printre invitați s-au aflat și domnul Alexandros Zavos, din partea primăriei Nea Smirni, domnul Theodoros Hiotakis, președintele medicilor veterinari din Europa și membru al Academiei Veterinare din România, absolvent al Universității din Cluj, domnul Nicos Preda,  medic stomatolog, absolvent al UMF Cluj, d-na Mirela Hotea, director de studii al Centrului de Limbi Străine « Mirela Hotea –English Language School», cantareata Tania Breazu, semifinalista de la X-Factor Grecia și mulți alți doctori greci care au studiat în România.

S-au adus mulțumiri sponsorilor evenimentului:  Patiserie Covrigărie Simigerie Romanească Carpathian Bakery, reprezentată de domnii Mihai Dohotar și Traian Dohotar,  Delicatessen – Atena Produse Românești, domnului Stamatis Manganas, medic microbiolog, absolvent al Universității din Cluj-vicepreședintele Asociației, doamnei  fotograf Cami Paulet – Kami Photo Studio și, nu în ultimul rând, tuturor celor care au sprijinit Școala de Limba Romană DACIA  prin aportul de manuale,  rechizite școlare și material didactic necesare desfăsurării procesului de invătămant:

Institutul Eudoxiul Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni,

Domnului Konstantinos Tsoutsouras, absolvent al UMF Iuliu Hațieganu din Cluj, consilier  în cadrul primăriei din Atena.

Menționam că se pot face înscrieri la Școala de Limba Română  pe tot parcursul anului școlar, iar cursurile se vor desfășura în regim de weekend.

În cadrul acesteia se vor realiza, pentru început, următoarele activități:

-cursuri de limbă și comunicare pentru preșcolari;

-cursuri de limba și literatură română pentru elevii care vorbesc limba română;

-cursuri de limba română  destinate elevilor care învață limba română ca limbă străină;

-cursuri de cultură și civilizație românească;

-cursuri de cultură civică, istorie și geografie a României;

-cursuri de teatru;

Pentru detalii în legătură cu înscrierea  vă așteptăm  la sediul Asociației DACIA, strada Keiriadon 92, lângă stația de tren (ilektriko) Petralona.

Pentru mai multe informații puteți apela la numărul de telefon: 6934878916. 

Mulțumim tuturor celor care au participat alături de noi!